Teiul si beneficiile lui terapeutice

Ador parfumul florilor de tei! Iar pe vremea asta ultra capricioasă, un ceai de tei și un masaj este tot ceea ce am avea nevoie.

Teiul are efect terapeutic, atunci când este consumat sub formă de ceai, cât și atunci când ne catifelează și împarfumează pielea sub formă de loțiune pentru corp.

AROMATERAPIE la tine acasă! După o zi stresantă și aglomerată, îți recomand să faci o baie caldă/fierbinte cu esențe de tei sau cu flori scufundate în apă. Pentru că pielea ta are nevoie de hidratare și de la exterior, îți recomand ca după fiecare baie să folosești loțiunea pentru mâini și corp cu aroma de tei. Are efect hidratant, calmant și un conținut bogat de ingrediente naturale, pe baza de  ulei de jojoba si ulei de sofran. Iar pentru un somn liniștit și odihnitor, înainte de culcare, cu 30 minute, nu uita să îți faci o cană de ceai de tei. Pentru mine a funcționat această rețetă, sunt convinsă că și la tine va avea efectul așteptat.

Datorită ingredientelor active, teiul (florile, frunzele, scoarța și cărbunele obținut din lemn) este folosit și pentru uz medicinal. Ingredientele active conțin flavonoizi care au rol antioxidant și uleiuri volatile, iar planta conține și taninuri, care au rol astringent.
Florile de tei sunt folosite în special pentru tratarea răcelilor, tusei, febrei, infecțiilor, inflamațiilor, presiunii arteriale înalte, durerilor de cap / migrenelor, dar și ca diuretic, antispasmodic și sedativ.

Scoarța și lemnul moale ce se găsește între scoarță și măduvă, sunt folosite pentru tratarea afecțiunilor ficatului, colecistului și a celulitei. În formă carbonizată, lemnul de tei este ingerat pentru a trata boli intestinale.

 

Însă, ca în orice situație, există și contraindicații, așa că nu consuma ceai de tei dacă:

  • ești gravidă, în special în ultimul trimestru de sarcină, deoarece substanţele din tei subţiază sângele şi creşte riscul de hemoragie postpartum;
  • ai anemie - împiedică absorbția fierului în organism;
  • ai probleme cardiace – există posibilitatea să accelereze ritmul cardiac;
  • conduci – poate provoca amețeală și somnolență.